Sleut – 1972
Michael Caine -Milo Tindle
Laurence Olivier – Andrew Wyke
Regizor : Joseph L. Mankiewicz
Scenarist : Anthony Shaffer
Sleuth (detectiv) este o plasmuire simpatica de drama, thriller si comedie, scria inteligent de scenaristul Anthony Shaffer si regizata de Joseph L. Mankiewicz. Andrew Wyke (Laurence Olivier) un scriitor celebru, un obsedat de jocuri, un gentelman impecabil, cu principii puternic impamantenite, inteligent si snob isi compune un plan pentru a se razbuna pe sotia infidela, prin jocul sangeros pe care-l urmeaza sa joace cu Milo Tindle (M.Caine), amantul consoartei.
Filmul este un model frumos de thriller, o interpretare minunata intre cei doi protagonisti, un dialog creativ, haios, o inchipuire ofensiva ce ajunge treptat a fi mortala. Milo Tindle, cel care pare naiv, prostut si usor de influentat, ajunge a fi un bun detectiv, un adversar greu de pacalit, la fel de razbunator ca Andrew Wyke, un baiat sarac, pierdut, caruia nu-i place sa fie doborat si subestimat. Firul actiunii se schimba gradat, placut, in avantajul fiecaruia, reliefand atat caracterele puternice si descurcarete ale celor doi, cat si momentele de renuntare, de umanitate, de frica si extaz a lui Tindle si Wyke.
Sleuth este un film in care ai placerea sa vezi un Laurence Olivier batran, un Michael Caine tanar, care reusesc a fi la fel de incantatori si talentati, la fel de egali si apreciati.
Te trezesti, te misti anevoios intr-o alta camera. Stai in pat aproape nemiscat, uitandu-te in jurul tau. Razi, tipi, esti serios, te duci la tine in camera. Te schimbi de haine si te imbraci in altele. Mananci putin, bei suc, bei apa, te uiti la ceas, ai intarziat. Te indrepti repede catre tramvai. Tramvaiul vine. Te afli din nou in acelasi tramvai imputit, jegos si vechi, langa aceasi oameni. Unii nespalati, unii saraci, unii murdari, unii urati, unii tristi, unii veseli, unii grasi, unii morbizi, unii galagiosi. Iti doresti sa cobori mai repde, dar stii ca mai inca 5 statii pana la capat. Te gandesti la prietenii tai, la slujba pe care ai vrea sa o ai, dar nu o ai. Te gandesti la cat de cald iti este, la ce ai putea sa faci cu viata ta dar nu incerci.
Ajungi la capat de linie (de tramvai) si te intalnesti cu un vechi, apropiat si drag prieten. Vorbiti incontro sa mergeti si hotarati amandoi sa vad duceti cat mai departe de oras. Discutati lucruri noi, lucruri vechi, va aduceti aminte de lucruri frumoase, va povestiti unul altuia ce-ati mai facut. Ajungeti intr-un alt loc, in care va intalniti cu un alt prieten, care va directioneaza catre locul stabilit de voi doi. Si mergeti, si mergeti…intr-un autobuz ponosit, murdar. Coborati unde nu trebuie. Te enervezi, dar continui. Luati alt mijloc de transport. Insa la fel de ponosit si de murdar ca cel dintai. Coborati din nou, dar nu unde trebuie. Voiai sa-i spui ca nu trebuia, dar nu ai avut destula incredere in tine. Te enervezi mai mult, e cald si incepi sa-ti pierzi rabdarea. Mergeti pe jos, tacuti, binedispusi, pe jumatate, catre locul cu pricina. Pare aproape si cu cat inaintati, cu atat va apropiati mai mult. Ajungeti. Va regasiti prietenul de mai devreme si vi se alatura. Intrati intr-un magazin. E o hala mare, prost organizata, racoroasa, cu muzica de la un radio public, ce acapareaza toata incinta. Va invartiti 20 de minute, nu gasiti nimic, plecati. Nu ati vazut nimic interesant, util, frumos. Iti dai seama ca ai venit degeaba si iti pierzi rabdarea. Vrei sa pleci mai repede acasa. Astepti autobuzul alaturi de cei doi prieteni. Autobuzul soseste, te desparti de cei doi si urci in vehiculul torid. Desi este mai nou, produs de o firma mai buna, autobuzul este la fel de imbacsit si plin de oameni plictisiti, urati, ciudati, murdari, lascivi, jegosi, la fel de nearisit ca cele de dinainte.
Cobori si te urci intr-un tramvai care te duce acasa. Caldura mare, aglomeratie, oameni nespalati. Langa tine se aseaza un ins impunator prin grasimea sa, o vomitatura care dintr-un motiv inimaginabil tie produce din buzele-i scarboase, un sunet stresant, iritant si repetitiv. Iti doresti sa-i tai buzele cu o panza de bonfaier, sa i le cosi cu un ac gros, sau sa-l otravesti. Iti doresti sa dispara de langa tine sau tramvaiul sa ajunga, intr-o secunda, acasa la tine. Stiind ca nicuna din variante nu e posibila, ramai cu gandurile-ti frumoase in gand si speri sa ai un mp3-player care sa te fure din toata aceasta nebunie.
Legarconnet's Weblog 