7 aprilie, miercuri la ora 21.00 aveau sa cante in club Mojo, formatia franco-romana Toulouse Lautrec. I-am auzit prima oara cantand in deschidere la OCS, in club Fabrica cu o luna in urma…parca. Si mi-au placut destul de repede. Au fost dinamici, solistul nu se chinuia sa cante in engleza si franceza, din contra era natural si se descurca bine, iar tobosarul si basistul il acompaniau natural. Am zis ca e o formatie romaneasca noua care merita ascultata si cand vor avea un viitor concert voi vrea sa fiu acolo. Si, iata ca am fost la primul acord orchestral live, in club Mojo, pe 7 aprilie. Intrarea nu a costat mult, biletele erau in valoare de 10 lei, mai ieftine decat multe bauturi alcoolice din club. Eu si cu George, intrucat am mers cu el, am ajuns pe la 20.30. Desi stiam ca nu vor incepe sa cante la 21.00 fix, la cat era programat, am zis ca mai devreme decat mai tarziu e intotdeauna mai bine. Am ajuns, am platit biletele, ni s-au dat bratarile cu inscriptia clubului si am coborat la susbol pe muzica celor de la The Pixies cu This monkey’s going to heaven. Am crezut ca vom asculta numai muzica buna pana va incepe trupa sa cante. Insa, dj-ul repesctiv avea o lista de melodii nu tocmai placute iar muzica era mult prea tare, uneori eram nevoiti sa vorbim ceva mai raspicat pentru a ne face intelesi. La 20.30 era putina lume, doar vreo 3 mese ocupate, iar scena desi amenajata era inca libera. Ne-am asezat la o masa rotunda pe care era pictat albumul “Evil Empire” de la RATM. Pe fiecare masa regaseai cate o formatie pictata, iar pe peretii localului puteai observa postere in forma A4 cu formatii cunoscute, inramate frumos. Ne-am luat cate doua Calsberg si am facut o scurta comparatie a preturilor de aici cu aceleasi bauturi, din cluburi diferite. Menul era in forma de chitara, cam jerpelit, dar pentru un club de rock, in care ocazional au loc concerte live nu cred ca as putea avea pretentii. La 21.45 s-a mai strans ceva lume, formatia inca nu urcase pe scena, abia ce lumea se strangea, iar unul dintre membrii trupei trecand de la o masa la alta vorbea, radea cu cate un prieten sau altul. Era clar ca mai aveam de asteptat. Majoritatea publicului era formata din prietenii si cunostiintele formatiei. Eu, George si inca doua cupluri eram singurii care nu aveam nicio legatura cu ei. La ora 22.00 incepe concertul. Formatia urca pe scena, noi ne luam hainele si paharul meu cu jumate de bere statuta si ne indreptam cat mai aproape de scena. Solistul era un tip rezervat dar glumet, poliglot si care incearca sa ne cuprinda in muzica lor. Basistul, Calin adica, era timid atunci cand se afla pe piedestal dar dezinhibat cand era intre prieteni. Tobosarul era foarte concentrat, mi s-a parut serios dar atent si destul de talentat. Iar cel de-al patrulea membru, leading guitar si voce secunda era un individ corpolent, jovial, care avea riff-uri de chitara foarte “savuroase” si antrenante. Este o formatie noua cu un viitor (cred) promitator, dar care nu prea a aratat o legatura prea stransa. Fiecare are personalitatea sa, care abia la final au demonstrau ca sunt o unitate, un grup. Prestatia lor live a durat aproape o ora, timp in care nu ne-am plictisit deloc. Desi restrans, cu vreo 20 de oameni, atmosfera a fost placuta, unii dansand, altii tipand, fredonand si foarte mult aplaudand. Toulouse Lautrec merita urmarita, ascultata si observata. Urmatorul lor concert va fi pe 27 mai, in Suburbia.

Advertisement