“Alice dosen’t live here anymore” 1974
Regizor: Martin Scorsese
Scenarist: Robert Getchell
Distribuţie: Ellen Burstyn – Alice Hyatt
Alfred Lutter III – Tommy
Harvey Keitel – Ben
Kris Kristofferson – David
Jodie Foster – Audrey
Durată: 112 minute
În 1974, Ellen Burstyn, actriţa talentată din “The Exorcist”, avea să joace într-un alt film, total diferit. Un film care să prezinte vremurile grele ale femeii, privite din perspectiva unei femei. Agentul actriţei găseşte scriptul numit “Alice dosen’t live here anymore”. Era exact ceea ce Burstyn căuta. Warner Brothers urmau să o întrebe dacă va fi cea care va regiza pelicula, însă ceea ce-şi dorea aceasta, era un regizor tânăr, talentat, creativ, care să recreeze ideile sale. Astfel, Ellen Burstyn îl sună pe Francis Coppola, dar este sfătuită, de către acesta să vizioneze ”Mean Streets”, film ce avea să apară, regizat de Martin Scorsese. Deşi, Burstyn rămâne impresionată de talentul lui Scorsese, speră ca el să fie ferm, mai determinat în drama pe care urma să i-o prezinte. Colaborararea dintre cei doi s-a dovedit a fi de succes, întrucât Ellen Burstyn declara că “a fost una din cele mai bune experienţe pe care le-am avut”, iar lung metrajul căştigă Oscar pentru cea mai bună actriţă, cel mai bun scenariu şi pentru actriţă în rol secundar.
Drama scriitorului Robert Getchell nu este un film impresionant pentru mulţi, însă este un film sensibil, plăcut, care-şi lasă amprenta într-o măsură implicită, care merită amintit de noi, de Designyourself.
“Alice” Hyatt o mamă tânără în gândire şi suflet “doesn’t live here anymore” după ce decesul soţului o forţează să fie cea care trebuie să întreţină copilul de 11 ani. Alice decide să plece către Montery, California (locul de vis, de mic copil) pentru a-şi îndeplini carierea de cântăreaţă. Însă locurile în care vor merge, persoanele pe care le vor întâlni, le va schimba scopul ales de la început.
Ellen Burstyn, văduva obsedată de televizor din “Requiem for a Dream” este în filmul lui Scorsese o văduvă mamă care încearcă să-şi crească şi educe copilul, Tommy, într-o manieră cât mai vie şi apropiată. Având o relaţie deschisă, matură, uită uneori că modul de a-l educa nu e suficient dacă nu îi sunt clarificate anumite aspecte, nu este complet dacă nu există un tată. Alice Hyatt este o visătoare, o femeie puternică, descurcăreaţă, isteaţă, dar singură. În ciuda faptului că are un caracter puternic, partea sentimentală o trădează, făcând-o deseori să se lase cucerită de bărbaţi incompetenţi – Donald nu este capabil să fie un soţ înţelegător şi un tată exemplar pentru Tommy – neserioşi, incapabili – Ben (Harvey Keitel) este un recalcitrant, periculos, ipocrit, nebun adolescent. Personajul lui Ellen Burstyn este frumos construit, dându-i un temperament echilibrat, o determinare şi o putere de neostenit, într-o viaţă grea şi dureroasă. Trece prin momente penibile şi situaţii jenante prin care numai bunul simţ al umorului, simplitatea şi sinceritatea răspunsurilor o salvează: “Would you mind turn around for me?”, “Turn around for you, why?”, “Well to look at you!”, “Look at my face, I don’t sing with my ass”/ “I’ve got a job as a singer!”, “Are we rich?”, “Well not yet, but we will be.” Relaţia cu fiul său este o parte foarte importantă în decursul filmului, care nu numai că întăreşte personalitatea lui Alice şi viaţa ei, dar îi dă o anumită plăcere şi sensibilitate peliculei. Tommy (Alfred Lutter III) este un băiat simpatic, un puşti limbut şi răsfăţat, care deşi bine intenţionat, este mult prea mic pentru a-şi înţelege mama în situaţii dificile. Este dinamic şi activ, găsindu-şi înţelegerea în nonconformista şi rebela, de aceaşi vârstă ca el, băieţoasa Audrey (Jodie Foster). Alice ajunge să-şi găsească liniştea sulfetească în fermierul David (Kris Kristofferson). David este un tip liniştit, calm, înţelegător care suplineşte frumos atât rolul de tată, cât şi soţ. În film se regăsesc momente de tensiune, momente de suspans, de tristeţe şi amăgire, de bucurie, de clipe copilăreşti şi haotice.
Filmul nu face parte din categoria cu care iubitorii stilului său s-au obişnuit, fie că este vorba de zona italienilor mafioţi din America: “Goodfellas”, “Gangs of New York”, “Casino”, Scorsese manifestând un interes insistent asupra violenţei si identităţii italiano-americane, şi concepţiilor de vină şi răscumpărare, datorită anilor influenţi din copilărie, fie cel al personajelor dezechilibrate mental şi psihic precum “Taxi Driver”, “Raging Bull”. Regizorul american trece uşor de la un stil la altul, reuşind să arate lupta unei femei pentru viaţa fiului său şi a ei. Descrie un film despre emoţii, relaţii a unor oameni confuzi şi singuri, greşelile pe care le fac în viaţă şi încercarea disperată de a da înapoi când totul e deja stricat.
